×

Ultimul sunet, 2025

Astăzi, 30 mai, în LT „Andrei Vartic”, alături de alte instituții de învățământ din țară, s-a desfășurat activitatea tradițională Ultimul sunet, 2025. Administrația liceului și oaspeții de onoare au felicitat elevii pentru efortul, perseverența și dedicația de care au dat dovadă pe parcursul anului școlar, iar absolvenților claselor a IX-a și a XII-a le-au dorit succese la susținerea examenelor de absolvire.

Totodată, în cadrul careului solemn au fost decernate diplome și „Bursa președintelui raionului” elevilor care pe parcursul anului de învățământ au avut rezultate remarcabile la învățătură. Este vorba de 5 elevi care s-au învrednicit de această bursă.

De asemenea, elevii care s-au evidențiat la olimpiadele raionale și republicane, precum și profesorii care i-au ghidat, au fost și premiați cu diplome și suport financiar.

Administrația liceului, alături de Consiliul raional și Direcția Generală Educație Ialoveni, adresează sincere mulțumiri tuturor cadrelor didactice, pentru munca, abnegația și dăruirea de sine de care dau dovadă în educarea generațiilor, în creștere pentru viitorul european al societății noastre. Dorim tuturor copiilor o vacanță plină de activități interesante, amintiri frumoase și clipe memorabile.