Festivalul Țărilor membre ale Uniunii Europene în cadrul Decadei Valorilor General-Umane
În cadrul activităților dedicate Decadei Valorilor General-Umane, LT „Andrei Vartic” a organizat Festivalul Țărilor membre ale Uniunii Europene – un eveniment educativ și cultural menit să promoveze diversitatea, toleranța, respectul reciproc și valorile europene.
Activitatea a reunit elevi, profesori și invitați într-o atmosferă plină de culoare, creativitate și spirit european. Fiecare clasă a reprezentat câte o țară membră a Uniunii Europene, prezentând tradițiile, cultura, gastronomia, simbolurile și valorile specifice acesteia.
Un rol important în desfășurarea festivalului l-au avut lecțiile tematice predate de profesorii de istorie și Diriginții de clasă. În cadrul acestora, elevii au descoperit informații despre apariția și dezvoltarea Uniunii Europene, despre principiile democratice, drepturile omului, solidaritate și cooperarea dintre statele europene. Lecțiile au contribuit la formarea unei perspective moderne asupra identității europene și a importanței păcii și unității între popoare.
Un moment deosebit al festivalului a fost iarmarocul țărilor UE, unde participanții au avut ocazia să admire standuri tematice decorate cu simboluri naționale, costume tradiționale, suvenire și preparate specifice diferitelor state europene. Elevii au demonstrat multă imaginație și implicare, transformând evenimentul într-o adevărată călătorie culturală prin Europa.
De asemenea, revista radiofonică realizată cu această ocazie a oferit informații interesante despre țările participante, curiozități istorice și culturale, precum și mesaje despre unitate, prietenie și respect reciproc. Emisiunea a fost apreciată de public și a contribuit la promovarea spiritului european în comunitatea școlară.
Festivalul Țărilor membre ale Uniunii Europene a demonstrat încă o dată că educația prin cultură și colaborare reprezintă o modalitate eficientă de cultivare a valorilor general-umane. Activitatea a încurajat elevii să descopere frumusețea diversității europene și să înțeleagă importanța dialogului intercultural într-o societate modernă.
Prin astfel de evenimente, școala promovează nu doar cunoștințele academice, ci și respectul, toleranța, cooperarea și responsabilitatea – valori esențiale pentru formarea unor cetățeni activi și implicați în comunitate.

