FESTIVALUL DE CREAȚIE POPULARĂ „ANDREI VARTIC”, Ediția a VIII-a
Pe măsură ce ne exprimăm recunoștința, nu trebuie să uităm niciodată că cea mai înaltă apreciere nu este să rostești cuvinte, ci să trăiești după ele.
John F. Kennedy
FESTIVALUL DE CREAȚIE POPULARĂ
„ANDREI VARTIC”
Festivalul de Creație Populară „Andrei Vartic” este Cartea de vizită a instituției Publice Liceul Teoretic „Andrei Vartic”.
Ediția I a Festivalului a avut loc pe data de 21 octombrie 2014 în ziua de naştere a părintelui spiritual al Liceului nostru – Andrei Vartic. Andrei Vartic este absolventul instituției noastre, pe care, la ora actuală îl cunoaștem ca om de cultură, fondator al Teatrului Poetic şi al Institutului Civilizaţiei Dacice din Chişinău (ICIDAC), al primei Fondaţii Culturale din RM „Basarabia”, al editurii „Basarabia”, scriitor, actor, regizor de film şi teatru, publicist, istoric, arheolog, fizician, jurnalist, pedagog, deputat în Primul Parlament al RM.
Un adevărat polihistor al culturii naționale.
Ne aflăm la cea de a VIII-a ediţie, perioadă în care am evaluat de la un Festival orăşenesc, spre un Festival raional. Nina Vartic, soţia regretatului Andrei Vartic, este președintele festivalului.
Evenimentul este unul de promovare a poeziei, cântecului, dansului popular, a valorilor naționale prin prisma folclorului autentic. Perpetuarea folclorului și a portului popular, stimularea participării elevilor în activităţi extracurriculare şi a copiilor talentaţi- sunt doar câteva din obiectivele Festivalului
La 21 octombrie 2022, Liceul Teoretic „Andrei Vartic” comemorează ziua de naștere a părintelui spiritual al instituției- Andrei Vartic.
Tradițional evenimentul este marcat prin desfășurarea Festivalului de creație Populară „Andrei Vartic”. Anul acesta suntem la cea de-a VIII-a ediție.
Aducem sincere mulțumiri Liceelor Teoretice din raionul Ialoveni: „Aurel David”, Bardar; „Gheorghe Palade”, Puhoi; „P.Ștefănucă”, Ialoveni; „Dimitrie Cantemir”, Văsieni; „ Ruseștii Noi”; Țipala; „Ion Pelivan” Răzeni; Centrul de creație al elevilor, Ialoveni; Zîmbreni și , nu în ultimul rând Liceul Teoretic „ Andrei Vartic”, gazda Festivalului, pentru momentele emoționante trăite în Țara dacică al lui Andrei Vartic, la braț cu poezia, dansul și cântecul popular.
Apreciem profesionalismul juriului – Șincovici Angela, Vîrlan Grigore, Sacara Valentina, Vîrlan Tamara, Plamadeala Valentina pentru susținere și apreciere.
De asemenea mulțumim oaspeților de onoare ai festivalului –Domnul Sergiu Armașu, primarul orașului Ialoveni și Doamna Vera Balan-directorul LT „ Petre Ștefănucă” și faimosul ansamblu „Haiducii” .














