Primul atelier de instruire pentru scrierea proiectelor
Noul an de studii oferă din nou oportunitate pentru membrii Consiliului Elevilor în descoperirea competențelor de a lucra cu proiectele. Elevele LT „Andrei Vartic” Sula Andreea, Stici Magdalena, Golban Victoria, Fachira Crina și Rezmerița Anastasia au participat, sâmbătă, 20 septembrie 2025, la primul atelier de instruire dedicat scrierii proiectelor mici de dezvoltare comunitară, în cadrul celei de-a XXXI-a runde de granturi mici pentru tinerii din comunitățile raionului
Evenimentul a reunit 50 de tineri entuziaști, din 12 localități ale raionului.
Atelierul a fost coordonat de Sergiu Gurău, director executiv al Asociației ECO-RĂZENI.
Partea teoretică a zilei a inclus un brainstorming captivant despre esența proiectelor și a voluntariatului. Momentul dinamic al atelierului a fost reprezentat de exercițiile practice, unde tinerii au lucrat în grupuri pentru a identifica și descrie problemele din comunitățile lor.
O altă activitate în cadrul atelierului a fost exercițiul „Designer vestimentar”, care a evidențiat strategiile și tacticile de lucru în echipă. Această activitate a consolidat colaborarea între participanți și a demonstrat importanța unei comunicări eficiente în cadrul proiectelor de grup.
Tinerii au demonstrat creativitate și gândire strategică în abordarea problemelor identificate, formulând scopuri clare și obiective SMART pentru proiectele lor viitoare.
Evenimentul a fost organizat de partenerii Programului raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni”: Asociaţia Obştească ,,Eco-Răzeni”, Consiliul raional Ialoveni și IM Swedish Development.
Mulțumim elevilor care investesc în propria dezvoltare personală și organizatorilor acestor ateliere.









