Cititorii de azi – autorii de mâine
În anul școlar curent, elevii claselor gimnaziale și liceale au participat cu entuziasm la proiectul „Cititorii de azi – autorii de mâine” ( Bookwarms ) , o inițiativă dedicată cultivării dragostei pentru lectură și dezvoltării competențelor de comunicare, creativitate și gândire critică.
Pe parcursul proiectului, elevii au fost implicați în activități variate și atractive: crearea propriilor fabule, dezbateri pe tema „Cartea electronică versus cartea tipărită”, întâlniri cu o scriitoare de povești terapeutice, maratoane de lectură, ateliere de promovare a cărților, realizarea de interviuri despre lectură și simularea unor dialoguri în magazinul de cărți.
Scopul proiectului a fost de a transforma lectura într-o experiență vie și interactivă, apropiată de interesele elevilor. Prin aceste activități, participanții și-au dezvoltat vocabularul, imaginația, capacitatea de argumentare și exprimare, precum și încrederea în propriile idei.
Impactul proiectului s-a reflectat în interesul crescut pentru lectură, în participarea activă la discuții și în dorința elevilor de a crea propriile texte. Astfel, proiectul a demonstrat că lectura nu doar informează, ci inspiră, formează caractere și deschide drumul către noi oportunități de învățare și dezvoltare personală.






