×

Spune „Da” pentru sănătatea ta!

În perioada 27-30.11.2023, în Liceul Teoretic „Andrei Vartic” s-a desfășurat Saptămâna Sanătății. Profesoarele de biologie  Roșca Natalia, Bostan Diana și Ciotu Oxana au organizat un program de activități în vederea promovării modului sănătos de viață. Activitatea cu titlul „Tutunul, alcoolul și drogurile, semn de maturitate în viața adolescentului?” a avut menirea de a intriga și atenționa tinerii care din cauza anturajului recurg la anumite obiceiuri nesănătoase –fumatul, droguri, pe care le combină cu alcool, necunoscând  adevăratul pericol al acestor substanţe asupra sănătăţii.

În prima etapă elevii claselor a VII-a și a XII-a  au format o expoziție de postere în  care sau acccentuat  viciile principale,  iar în a doua etapă  copii au completat  ,,Calendarul Schimbărilor”, unde fiecare elev și-a pus un scop pentru îmbunătățirea propriei sănătăți. La finalul activității elevii au primit câte un măr care reprezintă simbolul perseverenței în promovarea modului sănătos de viață.

La activitate s-au alăturat și centrul  de susținere  Youth Klinic „Avante”, mentor Lilia Dunai și voluntarele Alexandrina Salcuțan și Patricia Trohin care le-au vorbit elevilor despre activitățile desfășurate de voluntarii YK ,,Avante ” și importanța unui mod de viață sănătos!