×

La straja Valorilor…

Astăzi, 23 septembrie 2025, în contextual Decadei Educație pentru valori naționale, elevii  LT „Andrei Vartic” au avut prilejul de a realiza o oră patriotică cu Poeta, Scriitoarea și Publicista Eugenia Bulat.

Elevii au apreciat talentul și atitudinea Dnei Bulat pentru cele trecute, consecvența pentru prezent și perseverența pentru asigurarea viitorului tinerei generații.

Ne-a surprins plăcut mesajul Dnei Eugenia Bulat de pe pagina unei rețele de socializare:

„Am răspuns cu drag invitației Liceului Teoretic ”Andrei VARTIC” de la IALOVENI și am ținut azi 2 lecții de educație patriotică în clasele a 11-12, prin cărțile mele de publicistică. Este absolut reconfortant să te afli într-un liceu de asemenea calibru, cu copii atât de inteligenți și de frumoși, așezat pitoresc, cu toate orânduite cu gust, de la curte, intrare până la sălile de clasă etc., instituție condusă cu vrednicie de dna Aurelia Gamarță-Eșanu (prof. de istorie), directorul adjunct dna Ana Doschinescu (prof. de limba română), să fii îmbrățișată de minunații profesori ai liceului, între care dna Aliona Rotaru, psiholog al instituției și responsabilul direct de desfășurarea evenimentului de azi.// VĂ MULȚUMESC DIN SUFLET PENTRU ORGANIZARE, PENTRU MINUNAȚII TINERI PE CARE I-AM ADMIRAT/CU CARE AM COMUNICAT ASTĂZI! SĂ FIE CU DOAMNE AJUTĂ ÎN TOATE – COPIILOR, PROFESORILOR, NOUĂ TUTUROR!

P.S. Am oferit bibliotecii liceului „Andrei Vartic” câteva din cărțile pe care le-am scris, inclusiv cea pe care am îngrijit-o, – ”CA LA KINO!”, autor Valeriu Bulat. Am primit în dar 2 cărți despre marele nostru patriot Andrei Vartic – modelul de conștiință națională pe care îl duce înainte cu vrednicie și responsabilitate acest minunat liceu care îi poartă numele. Vivat, copii! VIVANT PROFESSORES!”

            Vă mulțumim, stimată Doamnă,  pentru talentul, curajul și modul Dră de a vedea lucrurile. Rămânem în așteptarea unor noi întâlniri.