Vers și Suflet Eminescian
La data de 11 octombrie 2025, elevii Liceului Teoretic „Andrei Vartic” au participat la concursul raional literar al declamatorilor „Vers și Suflet Eminescian”, un eveniment dedicat celebrării limbii române, poeziei și geniului literar al lui Mihai Eminescu.
Competiția, organizată tradițional la nivel raional, a reunit elevi talentați din mai multe instituții de învățământ, care au adus pe scenă emoția, sensibilitatea și profunzimea versurilor eminesciene.
Elevii liceului nostru au demonstrat, ca de fiecare dată, talent, expresivitate și o profundă trăire artistică. Ne bucurăm să anunțăm că:
- Cristian Sava a obținut Locul I la categoria III (vârsta 15-18 ani);
- Borcea Elisei, Țîmbaliuc Danila au obținut Locul II la categoria II (vârsta 11-14 ani);
- Sîrbu Iana a obținut Locul III la categoria I (vârsta 7-10 ani).
Ne bucurăm să menționăm că Cristian Sava va reprezenta raionul Ialoveni în etapa naționalaă a concursului – un prilej de mare mândrie pentru întreaga comunitate!
Aceste performanțe remarcabile confirmă pasiunea elevilor noștri pentru poezie și dragostea lor pentru valorile culturii naționale.
Felicitări participanților pentru efortul, emoția și dedicarea lor, precum și profesorilor Elena Turchină și Ala Mititiuc pentru sprijinul oferit!









