18 octombrie 2025 – Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Ființe Umane
Astăzi, ca în fiecare an, comunitatea Liceului Teoretic „Andrei Vartic” s-a alăturat campaniei de conștientizare dedicate luptei împotriva traficului de ființe umane.
Un grup de eleve din clasa a VII-a, ghidate de psihologul școlar Aliona Rotaru, împreună cu reprezentanți ai Asociației „Avante”, Inspectoratului de Poliție și Serviciului de Probațiune, au organizat un flash-mob informativ menit să sensibilizeze elevii și comunitatea locală cu privire la riscurile și consecințele traficului de ființe umane.
Prin mesaje puternice și gesturi simbolice, participanții au transmis un apel la solidaritate, vigilență și respect față de demnitatea umană.
Fii informat. Fii atent! Spune NU exploatării!












