Campania educativă: „Siguranța ta, prioritatea noastră! – Traversează strada la treceri pietonale!!!
În perioada 22-26 septembrie 2025, în baza ordinului Direcției Generale Educație Ialoveni și Inspectoratului de poliție Ialoveni, în scopul prevenirii riscurilor și siguranței copiilor pentru anul de studii 2025–2026, în LT „Andrei Vartic” s-a desfășurat Campania educativă „Siguranța ta, prioritatea noastră!- Traversează strada la treceri pietonale!!!
Tema a fost discutată cu elevii cl. I-XII în cadrul orelor de clasă, realizate de către diriginți, cu înscriere la pagina Managementul clasei.
De asemenea, pe parcursul săptămânii au fost realizate diverse activități dedicate acestui subiect:
-Profesorii de educație fizică Tupicico Gabriel și Plamadeala Silviu au organizat un meci amical de fotbal între clasele a XII-a „B” și „C” și Starturi vesele între clasele a V-A.
-Elevii învățământului primar, alături de învățătoarele Luca Angela, Vetrila Galina, Vântul Tamara, Constantinov Cornelia și clasa a VI-a „B” s-au unit în cadrul unei Campanii de informare „Întâlnire cu polițistul tău”, avându-i ca invitați pe reprezentanții Inspectoratului de poliție Ialoveni- Nina Hotnog și Ceban Marina.
-diriginții claselor a VI-a, Natalia Roșca și Vasile Roșca au organizat un Flash mob: Traversează strada la treceri pietonale!!! Elevii au fost îmbrăcați în culorile semaforului și au transmis șoferilor și pietonilor din trafic mesaje puternice cu genericul „Viața are prioritate!!!”
-Profesoara de artă plastică Popov Polina a solicitat elevilor din învățământul gimnazial desene pentru expoziția „Traversăm responsabil, ajungem în siguranță!!!”
În ultima zi a campaniei, elevii claselor a VI-a, ghidați de Dna psiholog Aliona Rotaru, și-au încrucișat săbiile inteligenței într-un duel de cunoaștere a regulilor de circulație- Concursul „Respectăm regulile de circulație”. Echipa „Zebra” și „Semaforul”, susținuți de doi elevi ai claselor a XII-a: Lașcu Sergiu și Cupeț Dumitru, au recunoscut semnele rutiere, au fost fost puși în situație de problemă, au comentat și lansat slogane, iar în final, au primit în dar un breloc- ursuleț reflectorizant.
Administrația liceului aduce mulțumiri tuturor cadrelor didactice care s-au implicat activ în cadrul acestor activități de responsabilizare a copiilor pentru propria viață și a celor din jur.
Viața are Prioritate!!!


























